Cu o voce cristalină dublată de o tehnică excepțională, Mihaela Runceanu este considerată pe bună dreptate una dintre cele mai importante cântărețe din istoria recentă a României.
Din păcate, destinul artistei a fost frânt în mod brutal la numai 34 de ani.
Născută la 4 mai 1955 în Buzău, Mihaela Valentina Runceanu a fost un elev model. Absolventă a Liceului de muzică și arte plastice din orașul natal ca șefă de promoție, urmează Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu” și, în paralel, Școala Populară de Artă.
Alături de Orchestra Simfonică din Buzău efectuează un turneu în Ungaria și Cehoslovacia. Câștigă premiul I la concursul „Tinerețea buzoiană”, pentru ca în 1975 să câștige trofeul „Steaua Litoralului” la Constanța și locul 1 la Festivalul „Constelații Vâlcene” debutând totodată și la radio.
Un an mai târziu câștigă „Trofeul Tinereții” intrând definitiv în inima publicului.
În paralel cu cariera artistică începe și o carieră didactică, fiind profesoară de vioară, apoi de canto la Școala Populară de Artă. Printre cei care i-au fost elevi se numără Silvia Dumitrescu, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola sau Carmen Trandafir.
În anii 80, Mihaela Runceanu devine foarte populară, întreprinzând turnee atât în țară cât și peste hotare. De cinci ori premiată la Festivalul de la Mamaia.
La 1 noiembrie 1989 este asasinată în garsoniera sa din București, ucigașul fiind prins la scurt timp.
După câteva luni de la moartea artistei ia naștere fan clubul „Mihaela Runceanu”, iar festivalul de muzică de la Buzău îi poartă numele.
În anul 2009, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la dispariția solistei și profesoarei de canto are loc spectacolul „Eu nu te-am uitat”, pe scenă urcând cele mai importante nume ale muzicii usșoare românești.