Polițiștii de frontieră din Giurgiu și Calafat au avut, în ultimele 48 de ore, două intervenții importante pentru siguranța frontierei.
În noaptea de 16 august, în jurul orei 01:40, în parcarea de la punctul de taxare Calafat–Vidin, un microbuz înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria–Italia, a fost verificat de echipaje mixte româno-bulgare. La volan se afla un cetățean bulgar de 23 de ani, iar pe locul din dreapta un alt conațional. În urma controlului amănunțit, în compartimentul de marfă au fost descoperiți zece migranți din Irak și Siria, fără documente legale de călătorie și fără a îndeplini condițiile de intrare în România. Atât șoferul, cât și pasagerul, împreună cu microbuzul și cei zece străini, au fost preluați de autoritățile bulgare pentru continuarea cercetărilo

Un alt caz a fost înregistrat pe 15 august, la ora 10:30, pe DN 5, în apropiere de Giurgiu. Polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism cu numere de Austria, condus de o femeie din Bulgaria. În mașină se afla și un pasager, de asemenea cetățean bulgar. Verificările efectuate prin aplicația e-DAC au arătat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit internațional, pe numele său fiind emisă o alertă de către autoritățile din Austria pentru arestare în vederea extrădării. Acesta a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că acțiunile s-au desfășurat în strânsă cooperare cu autoritățile din Bulgaria, în conformitate cu normele Schengen, vizând atât combaterea migrației ilegale, cât și depistarea persoanelor urmărite internațional.
