EDIȚIA CU NUMĂRUL PATRU A TÂRGULUI DE CARTE A
DEBUTAT JOI DIMINEAȚĂ ÎN GRĂDINA SEDIULUI BIBLIOTECII
JUDEȚENE DIN STARDA ȘTEFAN CEL MARE. NOUĂ EDITURI,
LANSĂRI DE CARTE, SCRIITORI CUNOSCUȚI DAR ȘI PROIECTUL
„BIBLIOTECA VIE” CARE CUPRINDE DISCUȚII CU DEȚINUȚI AI
PENITENCIARULUI GIURGIU, SUNT DOAR CÂTEVA DIN ACȚIUNILE
ORGANIZATE DE BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ I.A. BASSARABESCU ÎN
CADRUL TÂRGULUI DE CARTE.
Ziua de joi a fost una importantă atât pentru Biblioteca județeană
„I.A.Bassarabescu” Giurgiu cât și pentru iubitorii de cartea, aceasta fiind ziua în
care a debutat cea de-a patra ediție a Târgului de Carte. Evenimentul este unul
deosebit pentru instituția de cultură, aceasta numărându-se printre puținele
biblioteci din țară care organizează o astfel de acțiune culturală.
La evenimentul care a debutat joi, 23 septembrie și se va încheia vineri, 24
septembrie i-au parte nouă edituri din țară la care se adaugă un număr mare de
scriitori din toate generațiile.
Pe lângă Direcția județeană pentru Cultură Giurgiu și Clubul Inner Wheel
Danubius în cadrul Târgului de Carte organizat de Biblioteca județeană
„I.A.Bassarabescu” și Penitenciarul Giurgiu a fost implicat printr-o secțiune
amplasată pe spațiul verde al grădinii instituției, unde cei prezenți au putut afla
poveștile unor deținuți prezenți la eveniment.
Ediția cu numărul patru a Târgului de Carte va continua mâine, 24 septembrie cu
începe de la ora 10:30, atunci când este programată lansarea cărții „Karma-i o
zdreanță” scrisă de Simona Tănăsescu. De asemenea, cunoscuta scriitoare va
discuta alături de Alina Ioana Dinu și Iasmina Coman despre literatura de
dragoste.
După lansarea de carte de la ora 10:30, la ora 11:00 regizorul și actorul român,
Dan Puric va susține o conferință de presă, apoi se va trece la premierea
câștigătorilor concursului „Județul Giurgiu în viziunea tinerilor: Tradiții,
obiceiuri, atracții turistice” și a participanților ediție cu numărul IX a
parteneriatului educațional „Prietenie … pe o … sforă …. virtuală”.
