Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață într-o gospodărie din localitatea Oncești, județul Giurgiu. Flăcările au cuprins două anexe și s-au extins rapid la acoperișul casei.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, care au acționat cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SAJ. O femeie în vârstă de 69 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Pompierii au evacuat șapte butelii din zona afectată, eliminând riscul unei explozii.

În urma flăcărilor, au ars aproximativ 40% din acoperișul casei, anexele, două tone de material lemnos, mobilier, articole textile, anvelope și alte bunuri. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca restul locuinței și imobilele învecinate să fie salvate.
Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite de la o afumătoare.
Recomandări preventive
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, ISU Giurgiu reamintește cetățenilor câteva măsuri esențiale:
- supravegheați afumătorile pe timpul funcționării;
- nu folosiţi afumători improvizate, ci construiți-le din cărămizi și materiale incombustibile;
- amplasați afumătorile la distanță de locuințe și alte construcții;
- evitați amplasarea acestora în poduri, magazii, șoproane sau în apropierea materialelor combustibile.
