În cursul zilei de astăzi, 16 noiembrie, un accident rutier s-a produs pe autostrada A1 București – Pitești, între km 23 și 24, pe sensul de mers spre Pitești.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Accidentul rutier s-a produs între un autoturism, în care se aflau două persoane și un autotren în care se afla doar șoferul.
Pasagerul din autoturism, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajul SMURD, a primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior a fost transportat la spital.
În prezent pompierii acționează pentru sablarea carosabilului.