Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, astăzi, o informare de vreme deosebit de rece, pentru perioada 16 ianuarie, ora 02:00 – 20 ianuarie, ora 10:00.
Conform meteorologilor, pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, iar temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade. Local se va semnala ghețuș.
Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Giurgiu recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:
- verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;
- nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
- verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;
- decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.
De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:
- îmbrăcați-vă gros;
- pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;
- evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;
- mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;
- protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;
- purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;
- în situații de urgență, apelați numărul unic 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile referitoare la manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore