ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII SARS-COV-2

În ultimele 24 de ore, Poliția Română, împreună cu reprezentanți ai celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, au continuat acțiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

 

Peste 7.000 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 830 de acțiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivel național.

Au fost efectuate 60.108 verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse.

În urma acțiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.084 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 742.085 de lei.

În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor.

Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.

Exemplu

Maramureș

La data de  2 februarie, ora 23:30, polițiștii din Maramureș au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Cărbunar, la un local, se desfășoară o petrecere, cu participarea mai multor persoane.

La fața locului, au fost identificate 10 persoane, care participau la petrecerea privată organizată de un tânăr, de 21 de ani.

Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

 Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă  organizarea  de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane,  restaurante, baruri,  săli de evenimente etc.).

Pentru siguranța tuturor, recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

 

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Bucureşti, Str. Mihai Vodă, nr. 6, sector 5, România

Tel: +4 021.316.66.65

www.politiaromana.ro

https://www.facebook.com/www.politiaromana.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *