Pompierii giurgiuveni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal:
-stingerea unui incendiu izbuncit la coșul de fum al unei case din localitatea Mihai Bravu
Incendiul a avut loc în jurul orei 18:45. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ieșeau scântei pe coșul de fum de la centrală. A ars funinginea din interior, cel mai probabil din cauza necurățării acestuia.
Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de neîntreţinerea coșurilor de fum în urma folosirii îndelungate, de neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), precum și de necurăţarea periodică a funinginei depuse. Toate acestea pot conduce la izbucnirea unui incendiu și de aceea este necesară respectarea următoarelor măsuri:
-asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum, de către o persoană autorizată;
-nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
-folosiţi soba doar cu uşa închisă;
-aşezaţi o tavă metalică în faţa sobei, în dreptul uşii;
-nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
-stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă.
De asemenea, ISU Giurgiu a acordarea asistență medicale prin echipajele SMURD în 8 situații şi au desfăşurat acţiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.