Acoperământul Maicii Domnului

Creștinii sărbătoresc la 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului, un eveniment marcat cu cruce roșie în calendar care le amintește credincioșilor faptul că prin rugăciune, aceștia pot primi ajutor divin.

Conform Bisericii Ortodoxe Române, această sărbătoare e rânduită în cinstea Maicii Domnului care s-a arătat pe 1 octombrie 911 în biserica Vlaherne din Constantinopol.

Se spune că, în acel moment avea loc o slujbă pentru salvarea cetății care era asediată. Maica Domnului s-ar fi arătat în dimineața acelei zile poporului stând în văzduh și rugându-se înlăcrimată.

Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor, având în jur apostolii, sfinții și mucenicii.

Conform tradițiilor populare, în această zi sfântă este bine să fie ținut post pentru ca persoanele respective să fie ferite de boli, rele ți supărări.

De asemenea, la 1 octombrie debutează pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece.

Tradiția mai spune că gospodarii care își vor stropi animalele cu apă sfințită, acestea nu se vor mai îmbolnăvi tot anul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *