Aerul rece cuprinde Giurgiu

Începutul lunii octombrie va fi unul cu temperaturi diurne scăzute şi nopţi
friguroase. Conform datelor emise de Aministraţia Naţională de Meteorologie,
valorile termnice din această săptămână se vor situa în jurul celor specifice
perioadei din an în care ne aflăm, astfel pe timpul zilelor termometrele vor
inidca temperaturi cuprinse între 10 şi 20 de grade Celsius, în timp ce nopţile
devin din ce în ce mai reci cu temperaturi cuprinse între 3 şi 10 grade Celsius.
Cerul va fi mai mult noros, ceaţa va fi şi ea prezentă, îndeosebi dimineaţa,
vântul va sufla slab şi moderat iar şansele de apariţie a ploilor sunt în creştere, la
jumătatea acestei săpămâni fiind aşteptate precipitaţii în mai multe regiuni din
ţară.
În această noapte, la Giurgiu termometrele vor indica temperaturi cuprinse între
5 şi 9 grade Celsius. Cerul va fi în general senin, vântul va sufla cu rafale de
peste 20 de km pe oră şi spre dimineaţă o uşoară ceaţă îşi va face apariţia. Pentru
ziua de marţi, specialiştii ANM anunţă valori termice cuprinse între 10 şi 18
grade Celsius. Vântul va sufla slab cu intensificări de scurtă durată şi cerul va fi
predominant noros.
În nordul judeţului, meteorologii anunţă temperaturi cuprinse între 4 şi 9 grade
Celsius. Cerul vafi în general noros, vântul va sufla slab cu intensificări de
scurtă udrată şi spre dimineaţă o uşoară ceaţă se va instala. Pentru ziua de marţi
sunt anunţate valori termice cuprinse între 9 şi 18 grade Celsius. Vântul va sufla
cu rafale de peste 20 de km pe oră şi cerul va fi predominant noros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *