Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni
pregătesc vinul în gospodării. În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații
corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot
apărea incidente sau chiar tragedii.
Deși pompierii nu au fost solicitați să intervină, în ultimii ani, în astfel de
situații, pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu dioxid de carbon, acumulat în spații
închise, pe timpul fermentării mustului, ISU Giurgiu vă recomandă să:
– nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;
– nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie
corespunzătoare;
– anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;
– verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi, prin aprinderea
unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu există suficient
oxigen;
– nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă dacă nu aveți echipament de
protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră;
– în astfel de situaţii, sunaţi la 112.
Precizăm faptul că o persoană care a inhalat cantităţi mai mici de dioxid de
carbon prezintă dureri de cap, greţuri – cu sau fără vărsături, ameţeli, tulburări de
vedere, greutate în respiraţie. Dacă în aer gazul este în concentraţie foarte mare,
persoana în cauză îşi pierde cunoştinţa în câteva minute, iar consecințele pot fi grave.
Este foarte important de ştiut că victima nu îşi dă seama că se intoxică
deoarece dioxidul de carbon emanat în timpul fermentării nu are culoare şi nici miros.