Week-end-ul care a trecut a fost unul plin de activitate şi descoperiri în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Articole vestimentare şi parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, cetăţean din Pakistan descoperit cu documente care nu îi aparţineau dar şi două autoturisme căutate de autorităţile din Germania sunt ilegalităţile pe care poliţiştii de frontieră giurgiuveni le-au constatat la finele săptămânii trecute.
În ziua de 30 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism, un cetățean pakistanez. Acesta a prezentat pentru control, un pașaport pakistanez și un permis de ședere francez.
Analizând documentele prezentate, echipa comună de control a constatat faptul că pasagerul din autoturism nu este unul și același cu persoana din fotografiile documentelor prezentate.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei sus-menționate, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
În noaptea de 31 octombrie, în jurul orei 02:30,
polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, un control specific asupra a unui autocar, care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia – România. Cu această ocazie au fost descoperite printre bagajele pasagerilor, mai multe colete de culoare neagra în care se aflau 153 de parfumuri şi aproximativ 700 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 47 de ani, pasager al autocarului. Acesta nu deținea documente de proveniență pentru bunurile sus-menționate și intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre. Toate bunurile au fost ridicate şi în prezent faţă de persoană în cauză poliţiştii de frontieră efectuează verificări.
Tot în data de 31 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani, conducând o autoutilitară, pe a cărei platformă erau transportate două autoturisme.
Cu ocazia verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că cele două autoturisme transportate se aflau în atenția autorităților germane, figurând în bazele de date ca bunuri căutate pentru confiscare. Alertele erau introduse de către autorităţile din Germania în luna octombrie a acestui an. La verificări șoferul bulgar a declarat ca nu avea cunoștință ca autovehiculele sunt în litigiu, el având responsabilitatea să le transporte în Bulgaria.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire la infracțiunea de furt”, iar autoturismele, în valoare de 175.000 lei, au fost indisponibilizat de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.