Sezonul fotbalistic a intrat în linie dreaptă, iar echipele cu pretenții din fotbalul județean își fac calculele pentru asaltul final.
Angrenată pe două fronturi, campionat – cupă, SCM Dunărea Giurgiu are timp și pentru meciuri amicale.
Miercuri seară, stadionul din Port a găzduit partida de verificare dintre liderul Ligii a IV-a Giurgiu, Seria Sud, și echipa de Juniori sub 19 ani a clubului Progresul Spartac din Liga Secundă.
Cele două formații s-au mai întâlnit în acest an, în luna februarie, bucureștenii impunându-se atunci cu 2-1. Și de această dată duelul a fost unul echilbirat, victoria revenind tot Progresului Spartac, scor 3-2.
Golurile Dunării au fost marcate de atacanții Robert Cazaciuc și Daniel Dicianu.
Pentru SCM Dunărea amicalul a venit la 4 zile după calificarea cu emoții în „semifinalele” Cupei.
La fel ca în ultimele partide, nici de această dată SCM Dunărea nu a putut alinia cel mai bun unsprezece, mai mulți jucători, printre care Toni Matache și Alex Popescu fiind nerefăcuți după o serie de probleme medicale.
Pentru „alb-albaștri” urmează sâmbătă meciul din Liga a IV-a, cu Mihai Viteazul Călugăreni. În cazul unei victorii SCM Dunărea ar fi prima echipă care ar obține matematic biletele pentru faza finală a campionatului.