APIA primește Cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează că, în perioada 02 – 15 decembrie 2020 se depun, la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către ANZ.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea  solicitantului  pentru  prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *