Schimbări majore pentru Youtube-ul românesc în anul pandemiei. Ce s-a întâmplat cu cea mai populară platformă pentru videoclipuri din lume. Pentru că pandemia de coronavirus a afectat tot mai multe sectoare de activitate, inclusiv cel artistic, tot mai mulți actori și-au făcut loc pe Youtube, unde au creat canale de divertisment pentru a aduna o comunitate unită și fidelă.
Ce s-a întâmplat cu Youtube-ul românesc, pe perioada pandemiei
Mai are rost să ne întrebăm asta? Răspunsul este mai mult decât evident. Din martie 2020 și până în prezent, cei mai mulți dintre artiștii care au rămas fără job din pricina pandemiei de coronavirus s-au mutat în online, unde creează conținut pentru fanii lor cu ajutorul platformei Youtube. Anul acesta, Youtube a înregistrat 12 milioane de utilizatori activi în fiecare lună în România, iar timpul petrecut pe canal este cu 25% mai mare decât anul trecut.
Schimbări majore pentru Youtube-ul românesc în anul pandemiei. Fie că vorbim despre spectacole online, vlogguri de lifestyle, sfaturi, tutoriale sau LIVE-uri cu admiratorii, diverși actori, cântăreți, arhitecți, influenceri sau antreprenori au luat cu asalt Youtube-ul pentru a-și promova aptitudinile artistice. Unul dintre acești actori care s-au reorientat spre online, din cauza faptului că au fost anulate spectacolele de la teatru, este marele actor Marius Manole.
„Am creat o comunitate foarte frumoasă de vreo 2.000 de oameni care intrau în fiecare seară live pe canalul meu de Youtube. Încercăm să râdem mult și să-i facem pe oameni să râdă și în timpul ăsta voiam să aflăm lucruri despre ei ca artiști, despre cum au pornit în viață, despre cum și-au descoperit talentul. Ni se părea nouă că în perioada asta să faci ceva motivațional este foarte bine, pentru că oamenii au nevoie de o motivație pentru a merge înainte”.
În fiecare zi 10 milioane de români accesează Youtube
Nu doar că timpul petrecut de utilizatori a crescut cu 25% față de ianuarie 2020. Statisticile arată că peste 10 milioane de români accesează platforma Youtube în fiecare zi pentru a urmări tot felul de subiecte care le trezesc interesul. Artiștii au profitat de acest lucru pentru a se promova cât mai bine pe platformele online.
Și Andreea Antonescu, jumătatea șatenă a trupei Andre, a devenit mai activă pe social media și, mai ales, pe canalul său de Youtube, acolo unde își ține admiratorii la curent cu tot ce se întâmplă în viața ei de zi cu zi, luând modelul Andreei Bălan, care are deja un canal de Youtube de succes.
„În perioada pandemiei, fară concerte, repetiții, emisiuni, m-am gândit să fac mai multe live-uri pe conturile de socializare și m-am apropiat de oameni. Am văzut că de-a lungul timpului oamenii au mai multe curiozități.”, a declarat Andreea Antonescu.
Dan Oros, marketing manager Google România, a observat că, anul acesta, câțiva creatori de conținut au început să acceseze opțiunea de membru în schimbul unui abonament. Ce înseamnă acest lucru? Că există persoane care îi urmăresc și care plătesc un abonament lunar special pentru creatorul respectiv care le dă acces la materiale exclusive.