Artă autentică, mâncare gustoasă și muzică și voie bună. Au fost doar câteva dintre ingredientele primei ediții a „Festivalului Gastronomic și Meșteșugăresc” organizat vineri, sâmbătă și duminică la Giurgiu de Alianța pentru Unitatea Romilor în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Centrul Cultural Local „Ion Vinea”.
Evenimentul a marcat Ziua Internațională a Romilor care a avut loc sâmbătă, 8 aprilie. Acesta a avut loc în aer liber, în parcul Tineretului, atmosfera fiind întreținută de bucătarul George Proțap și o serie de artiști printre care Vică Vijelie, Liviu Olteanu, Ionuț Ene, Selena Mărgean, Adelina Găujeneanu și Taraful „Doina Dunării”.
Mai multe imagini de la festival vor fi difuzate vineri, în cadrul emisiunii „Conviețuiri” moderată la TV Giurgiu de Marius Totila.