Copiii de la Cătălin Paraschiv’s Tennis Team s-au întors victorioși de la Constanța.
Participanți la un puternic turneu care a avut loc în municipiul de la malul mării, aceștia au făcut cinste sportului giurgiuvean obținând nu mai puțin de 4 medalii.
Astfel, Darius Vintilă (nivel portocaliu) și Iulia Radu (nivel roșu) au reușit să câștige finalele în care au fost implicați în timp ce Denis Bârlan a cucerit două medalii de bronz (una la nivelul portocaliu și cealaltă la nivelul verde, la aceasta din urmă fiind debutant).
Așa cum se întâmplă de fiecare dată, profesorul Cătălin Paraschiv a decis să îi răsplătească pe cei mici. Aceștia au mers la biserică, s-au plimbat cu vaporașul și au alergat pe malul mării.
Luna aprilie este una a medaliilor pentru tenisul de câmp giurgiuvean. Cu o săptămână înaintea Turneului de la Constanța, 6 sportivi pregătiți de Cătălin Paraschiv au participat la Turneul Campionilor găzduit în București de Academia de Tenis „Tudor Hănescu”.
Darius Bârlan și-a încununat forma excelentă din ultimele luni și a devenit campion la nivelul portocaliu în timp ce colegul și prietenul său, Darius Vintilă a obținut locul 2.
Aproape de podium au fost și Iulia Roșu și Alex Culcea, ambii la nivelul roșu, aceștia pierzând bronzul la punctaveraj.