După o vacanță de aproape două săptămâni, elevii și preșcolarii se întorc la cursuri miercuri, 19 aprilie. Anul acesta, așa numita vacanță de primăvară a cuprins atât Paștele catolic cât și Paștele ortodox.
Începând de mâine debutează și modulul 5 de învățare din anul școlar în curs. Acesta cuprinde și evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI.
Conform reprezentanților Ministerului Educației, notele de la aceste evaluări nu se trec în catalog ci doar se comunică părinților. Notele îi ajută pe învățători și profesori să identifice eventualele lacune ale elevilor.
De asemenea, la finalul modulului 5 elevii din clasele terminale de gimnaziu și liceu vor susține examenul de Evaluare Națională, respectiv examenul de Bacalaureat.
Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile în 9 iunie, probele scrise la limba și literatura română, matematică respectiv limba și literatura maternă urmând să aibă loc în perioada 19-22 iunie.
În schimb, absolvenții de liceu vor încheia cursurile în 2 iunie. Evaluarea competențelor lingvistice și digitale sunt programate între 12 și 21 iunie, în timp ce probele scrise vor fi susținute în perioada 26-29 iunie.