Sute de solicitări la „Ambulanță”

Și în acest an, în perioada sărbătorilor pascale, au existat giurgiuveni care s-au lăsat tentați mai mult decât ar fi trebuit de mesele festive.
În perioada 14 – 17 aprilie, aproape 80 de giurgiuveni au solicitat ajutorul Serviciului de Ambulanță Județean, acuzând probleme digestive.


Acesta nu a fost singurul motiv pentru care a fost nevoie de intervenția Salvării. Numărul total al apelurilor s-a apropiat de 400.
Dacă o parte dintre giurgiuveni au fost tratați la domiciliu, alții au fost transportați la spital.
Au existat și cazuri în care oamenii au ajuns pe picioarele lor la Unitatea de Primiri Urgențe.
Conform reprezentanților spitalului județean de urgență Giurgiu, în perioada 14 – 17 aprilie au ajuns la UPU aproape 500 de persoane.
Și echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au fost nevoite să intervină în perioada sărbătorilor pascale fiind primite 70 de solicitări prin serviciul de urgență 112.