Autoritățile la datorie de 1 Mai

Așa cum ne-am obișnuit la fiecare minivacanță sau sărbătoare importantă toate structurile ministerului afacerilor interne scot în stradă mai multe efective ca într-o perioadă obișnuită. Un exemplu este Inspectoratul pentru situații de urgență Giurgiu.Pompierii vor fi la datorie, în județul Giurgiu, în acest sfârșit de săptămână. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea primului ajutor medical.
În această perioadă, tot mai multe persoane îşi petrec timpul liber în mijlocul naturii. Acestea trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul, dacă merg la iarbă verde, de 1 Mai.
Alături de iei vor fi în slujba cetățenilor și polițiști de la toate serviciile IPJ Giurgiu . De asemenea, într-un număr mare vor fi la datorie și polițiștii punctului de trecere al frontierei Giurgiu.