Un mare umorist specializat în vin

Născut la 28 aprilie 1960 în municipiul Piatra Neamți, Cristian Grețcu este unul dintre cei mai cunoscuți umoriști români.
Acesta a fost unul dintre membrii reprezentativi ai grupului „Divertis”, perioada de glorie fiind în anii 90 și la începutul anilor 2000.
În copilărie Cristian Grețcu visa să devină medic, dar până la urmă s-a reorientat către inginerie, urmând cursurile Facultății de Mecanică a Institutului Gheorghe Asachi din Iași.
Mare consumator de teatru, acesta devine actor în clasa a X-a, în trupa Liceului „Petru Rareș”, rolul de debut fiind Rică Venturiano.
Scrie texte umoristice, iar în anul 1983 devine membru Divertis.
Alături de Divertis (și ulterior Distractis) înregistrează un succes enorm datorită asemănătii cu fostul președinte Ion Iliescu pe care îl imită în numeroase scenete.
De altfel, Cristian Grețcu nu crede că va scăpa prea curând de asocierea cu Ion Iliescu „Poate după 2040, cine știe” declara acesta cu umorul caracteristic.
Cristian Grețcu s-a remarcat și în proiectul „Nemuriciul”, o comedie istorică marca Distractis.
Din anul 2015, Cristian Gețcu și-a adăugat un nou domeniu de activitate, cel de sommelier. A urmat o școală în domeniu și a absolvit un curs de inițiat în degustare, ocupându-se totodată cu promovarea culturii vinului în România.