Luptă pasionantă în „Nord”

Au mai rămas de disputat trei etape din actualul sezon al Ligii a IV-a și nu se cunosc toate formațiile care vor avea șansa să lupte pentru titlu.
Cu excepția Dunării Giurgiu, calificată matematic încă de-acum 10 zile, celelalte echipe din vârful ierarhiei celor două serii nu sunt încă sigure de prezența în faza finală a competiției.
Dacă în Sud prima șansă o are campioana Victoria Adunații-Copăceni, în Nord lucrurile sunt foarte complicate.
Câștigătoarea etapei de sâmbătă a fost Viitorul Tântava. Echipa din comuna Grădinari a zdrobit-o pe AS Iepurești (scor 17-0) și mai are nevoie de o singură victorie pentru a fi și ea matematic la baraj. Iar acest lucru pare la îndemână având în vedere că următorul meci este la Ogrezeni contra penultimei clasate.
Marea surpriză a rundei s-a consemnat la Trestieni acolo unde FC Bolintin Malu-Spart a obținut doar un punct care ar putea spulbera visul fostei campioane de a fi din nou în „careul de ași” al campionatului.
La egalitate s-a încheiat și duelul dintre Petrolul Roata și liderul AFC Singureni, scor 2-2. Echipa din Singureni rămâne totuși cu prima șansă la accederea la barajul pentru stabilirea campioanei deși are un meci mai mult disputat decât principalele sale urmăritoare și va sta în ultima etapă.

Etapa a XIX-a, Seria Nord
BOL. DEAL – OGREZENI 5-0
TRESTIENI – MALU SPART 1-1
TÂNTAVA – IEPUREȘTI 17-0
ROATA – SINGURENI 2-2
ZORILE – HOBAIA 12-1
FLOREȘTI a stat

Clasament, Seria Nord:
1.SINGURENI 44p
2.TÂNTAVA 43p
3.ROATA 37p
4.MALU SPART 36p
5.FLOREȘTI 34p

În Seria Sud, SCM Dunărea Giurgiu a câștigat clar duelul de la Vedea cu Viitorul, scor 7-0, și așteaptă încrezătoare duelul cu Victoria Adunații-Copăceni.
Campioana la zi n-a avut nici ea emoții învingând-o cu 5-1 pe Real Colibași.
Succes clar și pentru Giganții Vărăști. Singura echipă care o mai poate ajunge pe Victoria Adunații-Copăceni s-a impus cu 6-1 la Călugăreni.

Etapa a XIX-a, Seria Sud:
CĂLUGĂRENI – VĂRĂȘTI 1-6
IZVOARELE – COMANA 1-4
VEDEA – SCM DUNĂREA 0-7
AD. COPĂCENI – COLIBAȘI 5-1
VL. DRAGULUI – OINACU 0-5
REMUȘ a stat

Clasament, Seria Sud:
1.SCM DUNĂREA 49p
2.AD. COPĂCENI 44p
3.VĂRĂȘTI 36p
4.COMANA 28p
5.COLIBAȘI 23p

Următoarea rundă este programată sâmbătă, 6 mai, cu începere de la ora 17.00. Așa cum spuneam, derbiul etapei este programat la Giurgiu între SCM Dunărea și Victoria Adunații-Copăceni. În tur partida s-a încheiat nedecis, scor 1-1.