Angajări din sursă externă la penitenciar

37 de posturi sunt scoase la concurs zilele acestea pentru Penitenciarul Giurgiu. Mai exact, este vorba despre 27 de posturi de agent operativ ( bărbați), 3 posturi de medici specialiști medicină generală dar și despre 7 posturi de ofițer în sectorul reintegrare socială, ofițer psiholog și ofițer asistent social.


Posturile scoase la concurs pentru penitenciarul Giurgiu fac parte dintr-un număr de 472 de posturi vacante la nivel național.În vederea încadrării ca polițist de penitenciare, Administrația Națională a Penitenciarelor scoate la concurs din sursă externă posturi vacante de execuție ( agent operativ) din cadrul sectorului siguranța deținerii și regim penitenciar.

Actele necesare sunt

– cerere de înscriere
– declaraţie
– opis
– După testarea psihologică, candidaţii declaraţi „apt” psihologic vor depune o adeverinţă completată de medicul de familie. Fişa medicală se deschide/eliberează doar după depunerea adeverinţei completate de medicul de familie

Cei interesați pot intra pe siteul Penitenciarului Giurgiu pentru a parcurge toate cerințele prevăzute ocupării posturilor vacante