Cu ocazia programului „Săptămâna verde”, cadrele didactice din cadrul Palatului Copiilor Giurgiu au pregătit pentru cei care frecventează cursurile instituţiei o serie de activităţi care îi vor încânta.
Luni, elevii vor participa la o acţiune de ecologizare care va avea loc în pădurea Bălănoaia.
În opinia directorului Palatului Copiilor Giurgiu, copiii sunt mult mai receptivi decât adulţii la problemele cu care se confruntă natura.
Acţiunea de ecologizare va fi numai una dintre numeroasele activităţi pe care cursanţii Palatului Copiilor le vor experimenta săptămâna următoare. Mai multe
Partenerii Palatului Copiilor pentru activităţile în aer liber dedicate programului „Săptămâna verde” sunt Direcţia Silvică Giurgiu, Şcolile Gimnaziale „Sfântul Gheorghe” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Liceul Tehnologic „Ion Barbu”.